O profesoară de limba română din Constanța este CERCETATĂ disciplinar. Cadrul didactic a mers în stare de ebrietate la cursuri

O profesoară de limba română din Constanța este CERCETATĂ disciplinar. Cadrul didactic a mers în stare de ebrietate la cursuri
Publicat: 20/11/2023, 17:46

O profesoară de limba și literatura română, care predă la Colegiul Național Mihai Eminescu din Constanța, este cercetată disciplinar în urma unui incident halucinant. Aceasta a mers la cursuri beată și, potrivit presei locale, s-ar fi prăbușit peste mașinile din parcare atunci când a vrut să urce scările, la intrarea în unitatea de învățământ. Întâmplarea a avut loc în urmă cu zece zile.

Conform presei locale, profesoara a mers la ore într-o stare avansată de ebrietate.

„Cunosc situația. Doamna profesor, care este de mulți ani în învățământ, cotată ca fiind un profesor foarte bun, a venit într-o stare specială. A fost condusă în biroul doamnei director, iar soțul acesteia a venit și a luat-o. Nu e prima oară când vine într-o stare specială. Și la începutul anului trecut, a venit într-o stare specială, apoi a intrat imediat în concediu… a revenit în august 2023. Vom face verificări, să ne asigurăm că unitatea de învățământ cu care doamna profesor are contract, să ia măsurile legale care se impun”, au transmis reprezentanții IȘJ Constanța pentru Jurnalul de Constanța.

La nivelul unității de învățământ s-a deschis procedura de cercetare disciplinară.

„Noi am monitorizat situația. S-a întrunit comisia, este în analiză. Legat de sancțiuni sunt cele precizate în legea învățământului preuniversitar și, din ce știu eu, sunt aceleași ca și în legea educației naționale, care s-a abrogat pe 3 septembrie. Pleacă de la mustrare, de la diminuarea salariului pe o perioadă limitată și se poate merge până la desfacerea contractului de muncă, dar asta este la aprecierea comisiei și mai ales la aprecierea consiliului de administrație al unității de învățământ, în funcție de ce pot să probeze, de audierea cadrului didactic”, a declarat Sorin Mihai, inspectorul general al ISJ Constanța.

CITEȘTE ȘI:

Dezastru. Românii sunt analfabeți financiar. Doar un român din zece are competențe în domeniu. Analfabetismul funcțional în școli este în creștere

Părinții a doi elevi, obligați să plătească DESPĂGUBIRI în valoare de 30.000 de lei, după ce copiii și-au bătut joc de o profesoară pe WhatsApp

Mamele MINORE, deși un fenomen îngrijorător, date exemplu de medici pentru iubirea și determinarea față de nou-născuți

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine este principalul suspect în cazul fetiței găsite moartă într-o râpă. A fost ridicat de...
Sebastian Dobrincu a dat-o uitării pe Ioana Ignat și s-a lăsat anturat la prima strigare...
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și...
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
„Să fie conștienți cu ce se joacă.” Putin amenință că va lovi țările din Europa...
Cine este și cu ce se ocupă soția lui Radu Mazăre, de fapt. Roxana e...
'Avea inima de PIATRĂ'! Afecțiunea medicală RARĂ de care suferea bărbatul
Fratele Raisei, fetița dispărută în Dolj și găsită moartă într-o râpă, a fost luat de...
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Simona Bucura-Oprescu, anunț important pentru pensionarii din România! Cine sunt seniorii care vor beneficia de...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Câte clase trebuie să ai ca să dai de permis în 2024?
Una dintre cele mai frumoase biserici gotice târzii din Transilvania va fi restaurată
ERUPȚIE MONSTRU pe Soare! Radiații și PLASMĂ în drum spre Pământ
Se montează obligatoriu pe mașini de la 1 iulie. Decizia UE devine lege și în...
Acuzații la adresa PRO TV. Fanii sunt revoltați din cauza deciziei
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
EXCLUSIV! Feli Donose, confesiuni despre noul iubit: ”Mă bucură ceea ce trăiesc de o perioadă”
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare...
Test de cultură generală. Care este diferența dintre lama și alpaca?
×